User Rating:  / 1
PoorBest 

Cuvantul displazie provine din grecescul dys- care inseamna anormal, afectiune si plassein-  care inseamna a forma. Expresia de displazie de sold poate fi interpretata ca fiind o dezvoltare anormala sau/si defectuasa a soldului (articulatiei coxofemurale). Dezvoltarea anormala a soldului poate determina uzura excesiva a cartilajului articular datorita sustinerii greutatii corporale ducand in final  la dezvoltarea artritei , denumita deseori afectiunea degenerative articulara sau pur si simplu osteoartrita, acesti termeni fiind folositi aleator.

Displazia de sold canina a fost descrisa pentru prima data    in anul 1937 de catre Dr Gerry B. Schnelle care a denumit-o subluxatia congenitala bilaterala a articulatiei coxofemurale. Initial a fost considerata o afectiune rara dar in ziua de azi este cea mai des intalnita afectiune ortopedica la caini. Radiografia de mai jos este primul exemplu de displazie de sold publicat intr-o revista de specialitate (Fig 1).

In anul 1966 Henricson, Norberg si Olsson au revizuit si cizelat definitia displaziei de sold descriind-o ca pe un grad variabil de laxitate a articulatiei soldului care permite subluxatia, la varste timpurii, dand astfel grade diferite de stergere a cavitatii acetabulare si aplatizarea capului femural si in final, inevitabil, ducand la osteoartita.
Astazi, consensul veterinar este ca displazia de sold este o afectiune congenitala manifestata ca laxitate articulara ce duce la dezvoltarea osteartritei.
Displazia de sold canina afecteaza milioane de exemplare canine in fiecare an si poate avea ca rezultat patologia ortopedica de sold debillitanta. Multi caini sufera de osteoartrita, durere si schiopaturi aducand pagube materiale proprietarilor prin tratamente, scurtarea vietii de lucru la cainii de lucru si implicit performante reduse. Incidenta afectiunii este foarte bine documentata in ceea ce priveste rasele mari de caini insa poate aparea si la cainii de talie mica si gen toy si de asemenea si la pisici. Displazia de sold este o boala congenitala complexa cu character poligenic. Atat veterinarii cat si crescatorii au incercat sa elimine aceasta afectiune prin strategii de imperechere selective dar totusi frecventa reducerii la rasele pure este dezamagitoare.

Anatomia si functia pe scurt a articulatiei soldului
Soldul este o unitate ce cuprinde structurile osoase invelite de capsula articulara si sustinute de ligament, tendoane si muschi impreuna cu vasele de sange si nervi. Suprafetele articulare largi sunt lubrefiate de lichid sinovial acesta, permitand alunecarea suprafetelor articulare fara durere (Fig 2). Cand activitatea atletica este crescuta, soldul normal reprezinta o cale perfecta de transfer a puterii musculare catre corps pre inainte cu maximi de precizie si viteza. Relatia foarte stransa dintre capul femoral si cavitatea acetabulara permite si schimbari rapide de directie.  Miscarile normale ale soldului sunt de flexie si extensie, rotatie interna si externa, abductie si adductie (Fig. 2)

Cauze
 
Sunt descrise doua grupe de cauze in cadrul general, ereditar si de mediu. Cel ereditatr este reprezentat de genotip si caracterul poligenic de segregare a genelor (codul genetic ce se transmite de la ambii parinti).  Din grupa factorilor de mediu fac parte toate influentele exterioare ce pot altera cresterea si functia oaselor, cartilajelor, ligamentelor, tendoanelor si muschilor (rata de crestere, alimentatia, exercitiul, greutatea corporala). Este unanim acceptat faptul ca puii nu se nasc cu articulatiile soldului deja afectate de displazie dar, orice gresala in dezvoltare va duce in timp la schimbari ireversibile, iar perioada critica este intre 14 si 26 de saptamani de viata. Oricum modificarile incep de timpuriu la catei si se dezvolta devenind active si continue pana la maturitatea scheletului. Unii caini pot sa-si tripleze greutatea si marimea in doar trei luni de zile facand ca aceasta perioada sa fie una critica in dezvoltarea soldului. Asadar, necesarul nutritiv pentru cresterea armonioasa a scheletului trebuie sa fie valabil in proportie corecta si la timpul potrivit.
Mediul in care cainele creste, include si tipul si intensitatea exercitiului, rata de crestere si greutatea corporala, toate avand influente semnificative. Oricum componenta ereditara reprezinta factorul major ca atare, aici se poate influenta prin selectia corecta a cainilor.

Cum se exprima clinic ?

Se exprima in diverse moduri si intensitati functie de individ si severitatea modificarilor (remodelarile ariculatiei si aplombului piciorului). Semiologic: schiopatura, rigiditate dupa odihna, mers teapan, intoleranta la activitatea fizica, alergarea de iepure, aplomb modificat. De obicei, cainii nu isi arata discomfortul prin scheunat deoarece durerea este mai degraba de intensitate mai redusa si continua decat ascutita si acuta.
Didactic sunt descrise doua forme acuta si cronica. Cea acuta se manifesta intre 5 luni si 12 luni de viata, simptomul dominant - durerea exprimata prin schiopatura, deficit functional, etc. unele semne mai putin constante sunt zgomotul de “clic” in deplasare, cresterea largimii intertrohanterice, amiotrofia coapsei. Cea cronica este o forma moderata tradusa prin variabilitate de la lipsa semnelor pana la intensitate moderata, discomfort usor si rigiditate la pacientii geriatrici,posibil durere moderata si crepitatie uneori in deplasare.
Observatia clinica nu ofera diagnosticul de certitudine de displazie de sold si nu reprezinta calea de a estima severitatea modificarilor produse de displazia de sold.


Examenul radiologic

Este singura metoda de diagnostic de certitudine al displaziei de sold si de stadializare a bolii degenerative articulare secundare. La nivel international este recunoscuta metoda prin extensie fortata a membrelor pelvine (Fig. 3).

Mai este descrisa intr-un mod mai restrans si metoda PennHip (Fig. 4).